Va prezint doua studii observaționale pe albine și lilieci, atunci cînd sunt ”atacați” de viruși. Pandemia de COVID-19 ne-a introdus în expresii precum „blocare”, „izolare” și „distanțare socială”, care au
„Pacientul cu Scleroză Multiplă întreabă, specialiștii răspund” Sezon de întrebări și răspunsuri Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple organizează cu sprijinul Merck România și Roche România SEZONUL „Pacientul cu Scleroză Multiplă întreabă,
Deci, ce se afla in creierul nostru ? În fiecare secundă, creierul colectează şi transmite semnale de la şi către părţile corpului vostru. Acesta menţine totul în funcţiune, chiar şi
Problemele cu unghiile sunt frecvente și de obicei nu sunt grave. Dacă o persoană are scleroză multiplă (SM), problemele unghiilor pot provoca durere sau disconfort. În timp ce problemele unghiilor
Studiu: „ Dezlegarea semnăturilor microstructurale bazate pe RMN din spatele fenotipurilor primar progresivă și recurent remisivă ale Sclerozei Multiple ”, a fost publicat în Jurnalul de imagistică prin rezonanță magnetică.
La început a fost doar o idee, apoi au apărut primele rezultate, mai mult decat încurajatoare. Ce este MedicAi? Cel mai bun ajutor pentru pacienții români: o platformă de imagistică
Vitamina D (calciferolii), numita si vitamina antirahitica, este o vitamina liposolubila. In grupul vitaminei D sunt incluse 6 vitamine, de la D2 la D7. Cei mai importanti compusi din grupul
Sindromul miastenic Lambert-Eaton (LEMS) este o afecțiune presinaptică rară a transmiterii neuromusculare în care eliberarea cuantică a acetilcolinei (ACh) este afectată, provocând un set unic de caracteristici clinice, care includ
Un studiu italian raportează că 14,5% dintre persoanele adulte cu scleroză multiplă (SM) au prezentat o disfuncție intestinală moderată până la severă . Prevalența disfuncției intestinale a fost crescută la
Cercetătorii au dezvoltat un model matematic care poate prezice regimul optim de exerciții pentru construirea mușchilor. Cercetătorii, de la Universitatea din Cambridge, au folosit metode de biofizică teoretică pentru a
Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații. OKMai multe detalii
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.