Boala Parkinson avansată

Boala Parkinson avansată

Diagnosticarea stadiului avansat al bolii Parkinson la momentul oportun este crucială pentru obținerea unui beneficiu maxim oferit de terapiile asistate de dispozitiv, două dintre acestea fiind disponibile și în România.

Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă diagnosticată clinic, pornind de la simptomele motorii – bradikinezie, rigiditate, tremor de repaus și instabilitate posturală, dar care asociază și numeroase simptome non-motorii. Unele dintre acestea pot precede cu câțiva ani diagnosticul: anosmia (lipsa mirosului), constipația, tulburările de dinamică sexuală, depresia, anxietatea, tulburările somnului (faza REM cu mișcări oculare rapide). Altele apar pe măsură ce boala evoluează: tulburări vegetative (cardiovasculare, genito-urinare, hipersudorație, hiperseboree), psihiatrice (psihoză – halucinații, delir, demență, apatie, tulburare de control al impulsurilor). Unele dintre aceste simptome pot fi induse și de medicația dopaminergică specifică.

Reducerea progresivă a numărului de celule secretoare de dopamină, precum și afectarea cantitativă a altor neurotransmițători, conduc la apariția simptomatologiei, dar și la posturi anormale (camptocormia), la tulburări de mers și echilibru cu căderi frecvente, la dificultăți de vorbire, masticație și deglutiție (înghițit) și la fenomene de freezing (pacientul rămâne imobil, cu tălpile lipite pe podea). Calitatea vieții acestor pacienți este afectată în mod special de depresie, de dizabilitate, de instabilitatea posturală și de tulburarea cognitivă.

Deși este o boală cronică, foarte variabilă în ceea ce privește vârsta de debut, cauzele, răspunsul la tratament și evoluția în timp, boala Parkinson (BP) beneficiază în prezent de șapte clase de medicamente cu administrare orală și transdermică, cea mai eficientă pentru simptomatologia motorie rămânând, de aproximativ 50 de ani, Levodopa (L-Dopa). Este considerată standardul de aur al tratamentului BP, furnizând creierului dopamina de care are nevoie, și care este produsă în cantitate insuficientă. O altă clasă de medicamente foarte utilizată este reprezentată de agoniștii dopaminergici.

Limitele terapiei

La începutul tratamentului, efectele L-Dopa sunt spectaculoase. În timp, stimularea dopaminergică pulsatilă, secundară administrării fragmentate și concentrațiilor plasmatice variabile ale L-Dopa în principal, dar și ale agoniștilor dopaminergici, determină apariția unor complicații motorii. Astfel, întâlnim fenomene de tipul „wearing off” (încetarea efectului medicației înaintea următoarei doze), „on-off” (perioade alternative în care pacientul este mobil sau imobil) sau „no-on” (lipsa răspunsului la o doză), precum și diskinezii (mișcări involuntare de tip coreic, distonic sau mioclonic). În timp, se îngustează fereastra terapeutică, scade eficacitatea medicației și crește dependența pacientului de anturaj pentru desfășurarea activităților zilnice obișnuite, ceea ce duce la o scădere a calității vieții. Stadiul bolii se poate stabili pe baza simptomatologiei și a modului în care pacientul răspunde la terapie. Tratamentele necesită personalizare și optimizare în ceea ce privește dozele, numărul de prize și asocierile medicamentoase (uneori schema de tratament putând cuprinde medicamente din toate cele șapte clase existente).

Terapiile asistate de dispozitiv în sprijinul pacienților cu forme avansate

Pentru stadiile ușor și moderat ale BP, sunt suficiente tratamentele orale și transdermice optimizate, asociate cu anumite tratamente simptomatice și non-farmacologice. Însă pentru stadiul avansat al BP este necesară o schimbare. În acest moment, pe lângă echipa medicală ar putea fi implicată, în două situații, și o echipă chirurgicală, anumite subgrupe de pacienți putând beneficia de terapii asistate de dispozitive: terapiile de infuzie cu administrare continuă de L-Dopa/Carbidopa gel intestinal, stimularea cerebrală profundă sau administrarea continuă subcutanată de apomorfină. Ele vin în sprijinul pacientului cu boală Parkinson avansată (BPA), cât și al celor care îi îngrijesc. Deși aceste terapii pot necesita uneori asocierea medicației antiparkinsoniene, dozele medicației convenționale pot fi reduse uneori cu peste 60%. Nu există încă studii directe comparative între cele trei tipuri de terapii asistate de dispozitiv destinate pacienților cu BPA care își pierd autonomia pentru activitățile zilnice curente, deși ele sunt prezente în practică de peste 20 de ani.

Dr. Gabriela Mihăilescu

Medic primar neurolog Spitalul Clinic Colentina

Șef de lucrări UMF „Carol Davila” București

https://www.viata-medicala.ro/dosar/boala-parkinson-avansata-si-terapiile-asistate-de-dispozitiv-16853

shares