Scleroza Multipla – Pacaliciul nr 1 al neurologiei, sau Cameleonul de fiecare zi

Scleroza Multipla (SM) numita si Scleroza in Placi sau encefalomielita diseminata ori leuconevraxita este o boala cronica a carei cauza este inca necunoscuta, considerata incurabila (pana acum!).

SM este o boala neurodegenerativa, demielinizanta, inflamatorie, in care tecile de mielina ale celulelor nervoase din creier si maduva spinarii sunt deteriorate. Aceasta deteriorare afecteaza capacitatea sistemului nervos central (SNC) de a comunica, producand o multitudine de simptome, care duc la handicapuri fizice, mentale, probleme psihice. Este considerata ca fiind o boala autoimuna: sistemul imunitar ataca in mod gresit un tesut sau un organ al corpului aparent normal. SM afecteaza sistemul nervos central (SNC) – ce include creierul, nervii optici si maduva spinarii.

Dar, Scleroza Multipla este in acelasi timp este si o boala genetica, intr-o proportie de 7 – 10% din numarul celor diagnosticati.
In SM, atacul implica inflamarea directionata impotriva mielinei si a celulelor care formeaza mielina, oligodentrocitele din sistemul nervos central, in procesul denumit demielinizare. Neuronii (celulele nervoase) sunt constituiti din corp celular, axoni (extensiile celulei nervoase care conduc impulsul nervos dinspre corpul celular) si dendritele. Creierul, maduva spinarii si nervii optici sunt conectati intre ei prin nervi si fibre nervoase. Un invelis proteic numit teaca de mielina inconjoara si protejeaza fibrele nervoase.
Atunci cand mielina se inflameaza sau este distrusa, rezultatul este intreruperea fluxului normal al impulsurilor nervoase la nivelul sistemului nervos central. Procesul de demielinizare si consecinta acestuia, intreruperea fluxului impulsurilor nervoase, constituie Scleroza Multipla.
Leziunea sau placa se formeaza in zonele de demielinizare.
Simptomele din SM variaza de la o persoana la alta, in functie de ce parte a creierului sau a maduvei spinarii (SNC) este afectata. Pierderea de mielina sau cicatricile provocate de SM pot afecta orice regiune a SNC. SM este, asadar, o boala progresiva a sistemului nervos central care afecteaza functiile fizice si psihice ale unei persoane.

SM este cea mai frecventa boala neurologica a adultului tanar, debuteaza intre 20 si 40 de ani si este de 2 ori mai frecventa la femei decat la barbati. Cei mai tineri pacienti diagnosticati au varsta cuprinsa intre 3 – 5 ani.
Principalele simptomesunt tulburarile de sensibilitate care se manifesta fie ca parestezii, amorteli, dureri, nevralgii .
Manifestari care apar frecvent la debut sunt: oboseala, tulburari ale functiei motorii, deficite motorii, spasticitate, tulburari ale mersului, intoleranta la caldura / frig, nevrita optica retrobulbara, care inseamna o leziune la nivelul nervului optic.
Pot fi si alte semne neurologice, in functie de zona afectata, pot sa apara tulburari de echilibru, tulburari de coordonare, vertij, tulburari la vorbire, tulburari la inghitit, alte tulburari de vedere, vederea dubla (diplopie), pareze faciale si nevralgii trigeminale. Pe parcursul bolii pot sa apara si alte simptome, cum ar fi tulburari sfincteriene, tulburari de tranzit, tulburari cognitive si depresie.
Exista mai multe forme clinice de scleroza multipla: recurent-remisiva (SMRR), secundar progresiva (SMSP), progresiva cu recaderi (SMPR), primar progresiva (SMPP). In functie de severitatea clinica, se mai descriu, ca forme particulare de SM, o variantă malignă (forma rapid progresiva, cu invaliditate severa sau deces în timp relativ scurt de la debut) si una benigna. Criteriile actualizate pentru diagnosticarea SM au inclus o noua clasificare: sindromul izolat clinic (CIS) care poate ramane stationar sau dezvolta SM intr-o proportie foarte mare.

Terapia in SM trebuie initiata cat mai curand de la diagnostic pentru incetinirea progresiei bolii.
Evolutia Sclerozei Multiple depinde foarte mult de de subtipul acesteia; de sex-ul si varsta, de simptomele initiale si de gradul de invaliditate al persoanei in cauza. Speranta medie de viata este de 30-40 de ani de la debutul bolii, in medie cu 7-10 ani mai scazuta decat in cazul persoanelor neafectate de aceasta boala.

Scris de Sophia Tanase, kinetoterapeut.