• asocinvingatoriism@gmail.com
  • 0721 292 344

Efectele terapiei cu corticosteroizi în leziunile din scleroza multiplă, în atenția cercetătorilor

Efectele terapiei cu corticosteroizi în leziunile din scleroza multiplă, în atenția cercetătorilor

Scleroza multiplă (SM) afectează creierul, măduva spinării și nervii optici, iar leziunile din scleroza multiplă pot apărea la examinarea RMN (imagistică prin rezonanță magnetică). Cercetătorii Institutului Național al Tulburărilor Neurologice și Accidentului Vascular Cerebral (NINDS) din Bethesda, Maryland au plecat de la faptul că tratamentul standard pentru reducerea simptomelor SM îl reprezintă corticosteroizii, dar nu există un tratament standard pentru persoanele cu SM care au leziuni asimptomatice și astfel și-au propus să vadă dacă o terapie pe termen scurt cu doze mari de corticosteroizi ajută la vindecarea acestor leziuni.

Studiul oamenilor de știință americani este în plină derulare, data estimativă de finalizare a cercetării fiind 30 aprilie 2022. Sunt incluși adulți cu SM cu vârsta de cel puțin 25 de ani care vor primi timp de 3 zile tratament cu un corticosteroid, respectiv metilprednisolonă. Scopul principal al acestui studiu pilot este de a evalua efectele administrării de corticosteroizi pe termen scurt, cu doze mari, și de-a observa evoluția de 12 săptămâni a leziunilor din scleroza multiplă prin investigații de rezonanță magnetică (RMN).

În cercetare sunt înscriși până la 30 de pacienți cu scleroză multiplă cu leziuni asimptomatice. Aceștia vor fi repartizați în mod aleatoriu pentru a primi sau nu tratament  3 zile cu corticosteroizi: metilprednisolon intravenos 1000 mg / zi, fie cu prednison oral la 1250 mg / zi. În general, corticosteroizii sunt utilizați pentru a suprima capacitatea sistemului imunitar de-a ataca tecile de mielină și nervii, acțiune care se întâmplă mai ales în timpul episoadelor acute ale bolnavilor de SM.

Această categorie de medicamente din care fac parte și prednisonul și metilprednisolonul, se administrează perioade scurte de timp pentru ameliorarea simptomelor imediate cum ar fi pierderea vederii, spasticitate, pierderea coordonării. Deși corticosteroizii pot scurta durata recăderii și încetini progresia sclerozei multiple, ei nu vindecă boala si nu stopează progresia generală.

Referindu-se la persoanele cu scleroză multiplă în caz de infecție cu SARS-COV-2, dr. Cristina Herțea, medic specialist neurolog, recomandă ,,în cazul unui puseu în cadrul sclerozei multiple tratament cu metilprednisolon pe o perioadă de 3 până la 5 zile. Este recomandat să beneficize de tratament pacienții cu puseu ce prezintă posibil caracter invalidant (pierderea vederii la un ochi, deficit motor sau ataxie)”.

Aflați aici care sunt cele mai noi studii din Spania, SUA și Canada privind scleroza multiplă, ce își propun acestea să descopere cu privire la unele simptome ale acestei afecțiuni și în ce stadiu se află.

Articol de Alexandra Mănăilă

Surse:

https://clinicaltrials.gov/ct2/show/NCT02784210

https://www.spitalul-cantacuzino.ro/news/16/15/Totul-despre-scleroza-multipla-cauze-simptome-tratament.php

Scleroza multiplă și infecția cu COVID 19- tot ce trebuie să știe pacienții