Decondiționarea în cazul persoanelor diagnosticate cu Scleroza multiplă

Decondiționarea în cazul persoanelor diagnosticate cu Scleroza multiplă

Decondiționarea apare de regulă în două circumstanțe majore:

  • existența unui stil de viața sedentar;
  • imobilizarea prelungită la pat sau în fotoliul(sacun rulant) care poate duce la declin fizic rapid și dezastruos;

S-a demonstrate faptul că aproximativ jumatate din scaderea capacității de efort este cauzat de inactivitatea fizică cronică și de consecințele ei în planul compoziției corporale mai ales în cazul acestei patologi. Reducerea progresivă a forței musculare și a mobilității reprezintă cele mai evidente consecințe ale decondiționării. Reducerea consumului maxim de oxigen în timpul efortului și scăderea toleranței la efort sunt corelate direct cu gravitatea sindromului de decondiționare.

 Abordarea patologiei, mai ales a sindromului de decondiționare cu care bolnavii cu SM se confruntă în această perioadă, trebuie realizată multidisciplinar, prin intermediul sprijinului unei echipe de specialiști alcătuite din medic neurolog, oftalmolog, psiholog, și fizioterapeut, psihiatru.

Numeroase studii care arată că, tratamentul farmacologic, în episoadele de tulburări psihice, trebuie să i se alăture intervenția psihoterapeutului fiind benefică, aducând un plus în calitatea vieții.

Comunicarile trebuie să aibă caracter profesional, să fie deschise cu pacienții asigurând un model puternic pentru dezvoltarea aptitudinilor adaptative bune, oferind astfel paciențiilor si familiilor să dobândescă încredere și speranțe realiste în programul de recuperare și sigurarea cu success a tratamentului.

Echipa trebuie să dezvolte scopuri realiste, clare fiecărui pacient pentru a obține și a se bucura de succesele pe care le dobândesc bolnavii. Atât echipa de tratament cât si bolnavii vor analiza rezultatele recuperării și vor alege pentru mai departe tipul de terapie specific și benefic totodată.

Invaliditățile sunt influențate de recuperare, în special condiția fizică generală, echilibrul, efectuarea toaletei, actvităților existenței zilnice, deplasările, aptitudinile pentru scaunul cu rotile și antrenare pentru mers îmbunătățit, pentru cei care încă umblă.

Motto:

“Exerciţiul fizic, în sine, poate înlocui orice medicament, dar nici un medicament din lume nu poate înlocui exerciţiul fizic”

P. H. Tissie

                                                Articol de Andrada Romanița Cimpoacă