Amigdala cerebrală. Partea I
Amigdala cerebrală este o componentă a sistemului nostru limbic cu roluri importante în emoție și comportament. Cel mai cunoscut este rolul său în procesarea fricii deși, așa cum vom vedea, aceasta este o perspectivă mult prea simplificată asupra funcției unei zone atât de complexe a creierului uman.
Amigdala cerebrală este constituită din două nuclee situate adânc în zona centrală a lobilor temporali.
Termenul de amigdală provine din latină și se traduce prin „migdale”, deoarece unul dintre cei mai proeminenți nuclei ai amigdalei are forma unei migdale.
Deși ne referim deseori la amigdală la modul singular, de fapt există două amigdale, câte una în fiecare emisferă cerebrală.
Amigdala, este cea mai profundă parte a sistemului limbic, este implicată în multe procese cognitive și este considerată în mare parte cea mai primordială și vitală a sistemului limbic.
La fel ca hipocampul, procesele din amigdală par să aibă impact asupra memoriei, ea codifică, stochează și recuperează amintirile.
Pe lângă memorie, amigdala pare a fi și o regiune importantă a creierului implicată în procesele emoționale și atenționale. În primul rînd, pentru a defini atenția în termeni cognitivi, atenția fiind capacitatea de a se concentra pe unii stimuli în timp ce îi ignoră pe alții. Astfel, amigdala pare a fi o structură importantă în această abilitate. Cu toate acestea, în primul rînd, această structură a fost considerată istoric legată de frică, permițînd individului să acționeze ca răspuns la această frică.
Amigdala este implicată în procesele emoționale, în special hipocampul ventral. Se consideră ca, hipocampul ventral are rol în neurogeneză și crearea de celule granulare născute la adulți. Aceste celule nu numai că au fost o parte crucială a neurogenezei și a întăririi memoriei spațiale și a învățării în hipocamp, dar par, de asemenea, a fi o componentă esențială a funcției amigdalei. Un deficit al acestor celule, duce la o funcționare emoțională scăzută, și mai departe la o rată ridicată de retenție a bolilor mintale, cum ar fi tulburările de anxietate.
Fiind una dintre cele mai de bază și „primitive” părți ale creierului, este implicată și în procesarea efectului diferitelor mirosuri biologice care ne afectează comportamentul sexual sau matern, cum ar fi feromonii.
Când suntem expuși unui stimul, amigdala execută un control emoțional al lumii în care trăim, evaluează semnificația emoțională a tuturor lucrurilor pe care le vedem și decide dacă informațiile sunt nesemnificative și plictisitoare, sau dacă reprezintă ceva care merită simțit la nivel emoțional.
În cazul celei de-a doua variante, amigdala spune hipotalamusului să activeze sistemul nervos autonom proporțional cu valoarea stimulării exercitate de imaginea declanșatoare.
Această imagine declanșatoare poate fi interesantă, tentantă sau îngrozitoare și amenințătoare.
Aceste mănunchiuri de neuroni nu doar că sunt implicate în amintirea celor mai întunecate temeri, dar ar putea juca un rol extrem de important și în dezvoltarea autismului sau a tulburării de stres post-traumatic, tulburări în care creierul este blocat într-un mecanism defensiv de combatere a forțelor amenințătoare.
Articol de Valeria Mortici