Hipocampul
Hipocampul este o componentă majoră a creierului uman și al celui al vertebratelor. Oamenii și celelalte mamifere au doi hipocampi, unul în fiecare jumătate a creierului.
Hipocampul face parte din sistemul limbic și joacă un rol important în trecerea informației din memoria de scurtă durată în memoria de lungă durată precum și în navigarea în spațiu.
Hipocampul se află sub cortexul cerebral, în partea medială a lobului temporal. El constă din două părți conexe, hipocampul propriu-zis și girusul dentat.
În boala Alzheimer, hipocampul este una din primele regiuni afectate, conducând la simptomele inițiale de pierdere a memoriei și dezorientare. Hipocampul poate fi afectat și în urma lipsei de oxigen, encefalitei sau epilepsiei de lob temporal. Indivizii afectați de probleme hipocampale bilaterale suferă uneori de amnezie anterogadă (inabilitatea creării și reculegerii unor amintiri noi).
Datorită organizării neuronilor hipocampali în straturi ordonate, hipocampul este utilizat frecvent drept model pentru studiul neurofiziologiei. Forma plasticității neuronale cunoscută sub numele de potențiere de lungă durată a fost descrisă pentru prima oară în hipocamp. Potențierea de lungă durată este considerată un mecanism major de stocare a memoriilor.
Hipocampul este considerat GPS-ul creierului, fiind responsabil de memorie si de navigatie spatial.
Se pare că persoanele care folosesc un serviciu de navigație pentru a le spune unde să meargă nu își stimulează suficient hipocampul.
Acest lucru poate fi similar cu modul în care un mușchi nefolosit își va pierde din mărime și putere.
Cu alte cuvinte, să nu cădem mereu în capcana tehnologiei și să încercăm să oferim, pe cât posibil creierului, în fiecare zi, o doză de antrenament.
Pe lângă formarea și procesarea hărților spațiale, hipocampul joacă un rol major și în memoria episodică. Cu alte cuvinte, hipocampul face parte din sistemul de memorie a lobului temporal medial.
Pe măsură ce experimentăm realitatea și diferitele scenarii ale vieții, neuronii hipocampului se dezvoltă într-un proces cunoscut sub numele de neurogeneză.
Astfel, vom fi în măsură să formăm amintiri autobiografice cu detalii precise, cum ar fi ora, data și locul la care a avut loc un eveniment.
Majoritatea amintirilor pe care le procesează hipocampul pot fi rezumate cu ușurință în cuvinte. Vom putea vorbi despre ziua noastră la serviciu sau chiar să plănuim din timp felul în care să ajungem mai devreme, în primele zile la birou.
În ceea ce privește anatomia sa, hipocampul face parte din marginea cortexului cerebral. Structurile acestei margini corticale constituie sistemul limbic.
Stresul
Hipocampul conține un număr mare de receptori de glucocorticoizi, predispunând la o vulnerabilitate crescută la stresul de lungă durată față de majoritatea celorlalte părți ale creierului.
Hormonii steroizi legați de stres afectează hipocampul în cel puțin 3 moduri:
1) reducând excitabilitatea unor neuroni hipocampali,
2) inhibând geneza unor neuroni noi în girusul dentat
3) cauzând atrofia dendritelor din celulele piramidale.
Există dovezi cum că oamenii supuși unui stres sever și de lungă durată dezvoltă atrofie mai semnificativă în hipocamp decât în alte zone ale creierului. Aceste efecte apar în sindromul de stres posttraumatic, și s-ar putea să contribuie la atrofia hipocampală documentată în schizofrenie și depresia severă.
S-a demonstrat că depresia este o cauză a atrofiei hipocampale. Această atrofie este reversibilă prin medicație antidepresivă, chiar și când aceasta nu îmbunătățește celealalte simptome. Atrofia hipocampală apare frecvent în sindromul Cushing, o boală cauzată de niveluri ridicate de cortizol în sânge și Scleroza Multiplă Primar Progresivă.
Unele din aceste efecte sunt reversibile dacă stresul este întrerupt. În ciuda acestui fapt, unele studii pe șobolani arată că expunerea la stres imediat după naștere afecteză funcționarea hipocampului într-un mod care persistă de-a lungul vieții.
Articol de Valeria Mortici