Dansul ca terapie ocupationala

La rugamintea noastra, dupa conferinta de presa din 11.02.2020, doamna Dr. Gabriela Mihăilescu, medic primar neurolog, Spitalul Clinic Colentina, șef de lucrări la UMF „Carol Davila” Bucuresti, a scris un articol in revista Viata Medicala, care atinge si subiectul „Dansul ca terapie ocupationala”.
Majoritatea pacienţilor cu SM prezintă, în evoluţie, grade diferite de dizabilitate motorie sau de spasticitate. Pentru ei este indicată terapia fizică personalizată, aceasta având ca scop ameliorarea mobilităţii, întărirea musculaturii, reducerea spasticităţii, ameliorarea coordonării și a echilibrului, creșterea capacităţii de efort, ameliorarea funcţiilor cardiace și ventilatorii, prevenirea osteoporozei.
Se poate realiza prin mișcări pasive (în cazuri mai severe) sau active, de tip gimnastică aerobică sau acvatică, exerciţii de flexibilitate și de rezistenţă, alergatul pe bandă, stepper, bicicletă, înot sau dans. Dacă este necesar, se vor recomanda dispozitive adecvate deficitului motor respectiv (orteze, baston, cârje, cadru metalic, cărucior de ambulaţie).

DANSUL ȘI TERAPIILE OCUPAŢIONALE
Dansul a fost recent studiat pe un numar restrâns de pacienţi ca fiind o resursă terapeutică plăcută și eficientă. Conduce la creșterea forţei musculare, atenuarea ataxiei, ameliorarea mersului, a echilibrului static și dinamic, a coordonării, rezistenţei fizice, dar și a stării emotionale, a cogniţiei, cu atenuarea depresiei și, implicit, cu creșterea calităţii vieţii. Pentru pacienţii cu posibilităţi limitate de miscare se poate alege, personalizat, un stil de dans precum Zumba, Merengue, foxtrot și vals – în poziţii închise și cu sprijin bilateral oferit de partener, iar pentru cei cu abilităţi motorii mai bune se pot asocia Salsa, Swing și Tango. Dansul se poate adapta, putând fi practicat și în poziţie șezândă, în cazuri cu dizabilitate mare, fiind util pentru jumatatea superioară a corpului și pentru starea psihică.
Terapia ocupaţională se bazează pe învăţarea unor tehnici de conservare a energiei și pe utilizarea unor dispozitive sau a unor trucuri prin care să poată fi suplinită o dizabilitate.

Logopedia este utilă pentru recuperarea tulburărilor de limbaj, pentru a învăţa tehnici compensatorii de articulare și sonorizare a cuvintelor, pentru întărirea musculaturii implicate în vorbire și deglutiţie, precum și pentru exersarea unor tehnici și poziţii favorabile deglutiţiei.             

 Pentru durerea primară se utilizează tehnici bazate pe distractibilitate sau stimulare electrică transcutanată, iar pentru durerea secundară, căldură umedă moderată, exerciţii de întindere și masaj.

RECALIBRAREA COGNIŢIEI
Fatigabilitatea, descrisă ca epuizare fizică fără o legătură directă cu efortul depus, poate fi controlată prin tehnici de conservare a energiei, metode de răcire active (pentru fenomenul intoleranţei la căldură Uhthoff – veste și pastile de răcire, aer condiţionat, băuturi reci).
De asemenea, se recomandă exerciţii fizice care, în timp, vor reduce fatigabilitatea cronică, chiar dacă pe moment aceasta pare să fie înlocuită de oboseală acută.
Stările depresive, anxietatea, scăderea stimei de sine, tristeţea și apatia beneficiază de psihoterapie prin discuţii, exerciţii, meditaţie, terapii de autocontrol etc. Asocierea acestor intervenţii cu exerciţiul fizic este, de asemenea, benefică.

Declinul cognitiv se manifestă prin scăderea atenţiei, prin disfuncţii executive, reducerea puterii de abstractizare, scăderea memoriei de scurtă durată și a vitezei de procesare a informaţiei. Diagnosticul precoce crește eficienţa terapiilor suportive.
Acestea constau în exerciţii repetitive de recalificare cognitivă, stimulative mental, care întăresc, pe baza plasticităţii neuronale și a stimulării ţintite, ariile slăbite ale cogniţiei.
Se pot dezvolta și strategii compensatorii comportamentale, prin următoarele metode: ameliorarea organizării activităţii zilnice (crearea unei rutine, folosirea planificatorului zilnic, întocmirea unor liste, folosirea alarmei telefonice etc.), programarea activităţilor pentru a putea face faţă oboselii fizice și cognitive, rearanjarea locuinţei sau adaptarea muncii (eventual includerea într-o echipă, care să ofere susţinere).

Sursa: https://www.viata-medicala.ro/dosar/terapii-nonfarmacologice-in-scleroza-multipla-16621