Tehnica Ai Chi și utilizarea acesteia în reabilitarea pacienților cu Scleroză Multiplă
Ai Chi cuprinde o succesiune de 19 mișcări (numite katas) și tehnici de respirație rapidă și lentă asemănătoare cu cele găsite în Tai Chi, cu diferența semnificativă, este că Ai Chi se practică în apă. Este un format modificat de Tai Chi terestru dezvoltat pentru mediul acvatic de Jun Konno, din Japonia. Această tehnică combină mișcările lente, fluide, ritmice cu modelele de respirație.
Beneficiile Ai Chi includ: îmbunătățirea echilibrului, îmbunătățire forței, posibilitatea susținerii greutății, conștientizărarea corpului, controlul postural, gestionarea stresului.
Similar cu Tai Chi, în această tehnică accentul se pune pe capacitatea de a crește conștientizarea minții-corp. Ai Chi învață, de asemenea, o persoană cum să se deplaseze eficient fără utilizarea excesivă a forței sau energiei musculare. Tehnica începe cu alinierea posturală și respirație. Urmează mișcarea brațelor, menținând în același timp respirația și controlul postural, urmat de rotații ale trunchiului, apoi mutându-se în poziții de aruncare și, în cele din urmă, la echilibrul cu un singur membru și activități de deplasare. Secvența se încheie cu mișcări coordonate ale întregului corp.
Exercițiile blânde se efectuează în picioare cu corpul scufundat până la umeri. Scopul este de a debloca energia centrului inimii stimulând sistemul nervos. Mișcarea este lentă și continuă, cu atenție la alinierea corpului și însoțită de respirație diafragmatică profundă și de o stare de spirit meditativă calmă. Accentul mental este pus pe mișcarea curgătoare, alinierea corectă a corpului și respirația coordonată și poate implica, de asemenea, atenția asupra conceptelor filosofice sau estetice.
Această abordarea este orientată spre sarcini care se bazează pe învățarea motorie și teoriile controlului motor. Accentul este pus pe practicarea sarcinilor funcționale și a abilităților complete în loc de tipare de mișcare. Sarcinile și obiectivele sunt semnificative pentru individ. Persoana este un rezolvator activ de probleme în cadrul sesiunilor, în care terapeutul are un feedback limitat.
Tehnica încorporează posturi și poziții verticale adecvate cu controlul și stabilizarea trunchiului. Accentul este pus pe modele de mișcare rapidă și reciprocă și progresia rapidă a nivelului de dificultate de îndată ce este utilizată o nouă abilitate. Individul cu dificultăți cognitive poate necesita un pic mai mult feedback și structură.
Orice sarcină funcțională ar putea fi practicată, cum ar fi mersul pe jos și echilibrarea în timp ce trebuie să treci peste o varietate de obstacole, sau atingerea și ridicarea în activități fără pierderea echilibrului, controlul postural.
Articol de Andrada Romanița Cimpoacă, kinetoterapeut